luni, 28 noiembrie 2016

Turta dulce moale (biscuiti moi cu dovleac si banane) - fara oua


Dupa ce am gasit o varianta multumitoare de turta dulce in varianta mai gumos-crocanta si pretabila construirii de casute de turta (voi reveni cu reteta zilele acestea), am cautat sa fac si o varianta in primul rand fara oua, dar si mai moale, usor masticabila chiar si de catre copilasii carora nu le-au dat prea multi dintisori inca :-) 

Am folosit: - 1 banana coapta, zdrobita cu furculita
- 2 lingurite de scortisoara

- jumate de lingurita de nucsoara 
- 1 varf mic de cutit de ghimbir
- 120g piure dovleac placintar (dovleac fiert in prealabil)
- 2 maini miez de nuca macinata
- 50g unt topit la microunde si racorit putin
- 130g faina alba
- 100g de branza de vaci 6% grasime
- 1 lingurita de praf de copt

Am amestecat toate ingredientele si am asezat in tava tapetata cu hartie de copt cate o lingura generoasa de compozitie, pe care apoi am nivelat-o cu dosul lingurii. In functie de cat de mici/mari faceti turtitele, va vor iesi mai multe sau mai putine; eu m-am cam grabit si au iesit marisoare. Am dat tava la cuptorul preincalzit la 190grade, timp de 20 min. Pofta buna :-) !


**Nu am folosit indulcitori, fiind gandita ca o reteta destinata in special copiilor, asa ca daca doriti o versiune pentru adulti, va recomand aceasta  Turta dulce (reteta din ...2011 :-) )

2 comentarii:

  1. Buna, ce bine arata in poza ta, i-am încercat și eu, am mai adăugat miere si esență vanilie, nu sunt răi la gust Da nici nu prea ma încântă, trebuie să îi termin. 😋☕🎄

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde si de gust si preferinte, intradevar :-) dar se mai poate jongal cu condimentele astfel incat sa fie exact pe placul vostru :-)

      Ștergere